Sunday, March 4, 2007

Oh, Brother Louie by Aly


Lewis Carl Hamilton este cel care-i va tine de urat lui Alonso in acest sezon la McLaren Mercedes. Este primul pilot de culoare din Formula 1, stie sa cante la chitara, asculta 2Pac si Bob Marley, joaca squash si a castigat campionatul GP2 in conditii dubioase. La 13 ani devine cel mai tanar pilor cu un contract de Formula 1, iar noua ani mai tarziu concureaza pentru McLaren Mercedes.

Chiar daca este nsscut in Marea Britanie, parintii sai sunt imigranti din Grenada. Acesta si-a inceput cariera de sofer in karting in 1993, la doar 8 ani. La 10 ani, englezul il intalneste Ron Dennis, boss-ul de la McLaren care zareste in micul sportiv un dram de talent. Trei ani mai tarziu, Hamilton intra in programul McLaren de dezvoltare a tinerilor piloti, devenind astfel la 13 ani primul sofer cu un contract de Formula 1. Ca urmare a performantelor foarte bune in karting unde a ajuns cel mai tanar numar unu mondial, Lewis debuteaza in 2001 in Formula Renault Winter Series. Aici, rezultatele nu mai sunt aceleasi. Eforturile sale sunt rasplatite de-abia in 2003, cand Hamilton devine campion. Doritor sa treaca la nivelul urmator, pilotul isi incearca norocul si in Formula 3, in paralel cu cursurile de chitara. Din pacate pentru el, norocul se transforma in ghinion si chiar la debut are parte de un accident destul de serios in urma caruia este spitalizat. Tanarul nu-si pierde speranta si, un an mai tarziu, se aventureaza in campionatul european de Formula 3. Cu o singura victorie, acesta termina sezonul pe locul al cincilea, dar tot in acelasi an reuseste sa-si treaca in palmares o cursa de Formula 3 in Bahrain, prima cursa a Marelui Premiu de Formula 3 de la Macau, dar şi Ultimate Masters Formula 3 (fost Marlboro Masters), de la Zandvoort. In plus, Hamilton are si curiozitatea de a vedea pista de la volanul unul monopost de Formula 1, cu ocazia unui test cu Mclaren.

Performantele pilotului britanic incep sa apara, caci in 2005 castiga campionatul de Formula 3, iar la sfarsitul anului, faimoasa revista Autosport il claseaza pe locul 24 in topul 50 al celor mai buni piloti din 2005. Ascensiunea sa continua si in 2006 cand este cooptat de echipa ART in campionatul GP2, aceeasi echipa care l-a propulsat si pe Nico Rosberg in Formula 1. Principalul adversar in acest campionat este Nelson Piquet Jr, in prezent pilot de teste la Renault, dar Hamilton reuseste sa-l invinga. Totusi titlul a fost luat in circumstante destul de dubioase. Giorgio Pantano a castigat penultima cursa de la Monza si a realizat si cel mai rapid tur de pista luand un punct bonus. Ulterior s-a demonstrat ca a realizat aceasta performanta sub steagul galben, iar oficialii au stabilit ca nu a incetinit destul de mult pentru a evita un potential pericol. Acestia i-au luat punctul si l-au acordat lui Hamilton, care si-a adjudecat astfel primul loc de pe podium.



Cu toate acestea, boss-ul de la Mclaren l-a luat la echipa, iar la testele din noiembrie 2006 Hamilton a reusit sa demonstreze ca poate fi mai rapid ca Pedro De La Rosa. Desi a fost stabilit drept al doilea pilot la McLaren pe 30 septembrie 2006, anuntul oficial a fost facut de-abia pe 24 noiembrie pentru a nu fi umbrit de anuntul de retragere al lui Michael Schumacher. Hamilton si-a a castigat locul in echipa in detrimentul lui De La Rosa, care l-a inlocuit pe Montoya in partea a doua a sezonului trecut si in detrimentul lui Gary Paffett, celalalt pilot de teste. Ron Dennis si-a justificat alegerea prin urmatoarea afirmatie: “Am revizuit intregul panou de piloti si in afara de cei trei grei ai sportului (Alonso, Schumacher si Raikkonen) nu am mai gasit pe nimeni care sa straluceasca cu adevarat. Hamilton este in familie de multi timp si merita aceasta sansa”.

No comments: