Monday, March 26, 2007

Radu Stefan, viitorul suna bine! by Mitza

Sa te laude Cornel Dinu nu e putin lucru. Sa te laude cum o face el cu Radu Stefan, de fiecare data cand are ocazia, e mare lucru. "A jucat excelent ca fundas stanga. E un jucator de mare valoare, poate juca unde îl pune antrenorul", a spus Dinu, dupa partida cu Olanda.

Administratorul delegat al clubului Dinamo sustine cu tarie ca fundasului i-ar sta foarte bine langa Cristi Chivu, in centrul defensivei echipei nationale. La echipa de club isi face foarte bine treaba alaturi de celalalt stalp al apararii, Cosmin Moti. Iar in partida cu Olanda, Stefan l-a inlocuit cu succes pe fundasul stanga Razvan Rat, accidentat pe parcursul intalnirii. S-a descurcat perfect pe acel post, desi se simte cel mai bine in centru. Nu a comentat in nici un fel decizia antrenorului, din contra, a profitat din plin de prezenta sa pe teren.

Mircea Rednic il sustine si el pe fundas si spune ca in meciul cu Luxemburg ar trebui sa fie titular. Tehnicianul lui Dinamo este insa mai prudent in declaratii decat Dinu, spunand despre Stefan ca mai are de invatat. "Radu e la inceput de drum. Joaca abia de cateva luni la un nivel inalt. Trebuie sa fie perseverent si sa joace din ce in ce mai bine. Greul abia acum incepe pentru el. Sper sa joace titular in meciul cu Luxemburg, dar acum depinde si de planurile selectionerului." Rednic are dreptate! Radu Stefan este tanar, are doar 21 de ani si este deja in circuitul echipei nationale. Chiar daca nu joaca impotriva Luxembrugului, Stefan trebuie sa aiba rabdare si sa munceasca in continuare, pentru ca el este viitorul. Va veni si vremea lui.

No comments: