Thursday, March 15, 2007

Minunea pe care nimeni nu vrea s-o recunoasca by Andrei R

Unii cred in minuni, altii spun ca le fac. Nimeni nu le recunoaste. Se intampla in fotbal, in sport, in politica. In tot ceea ce ne e dat sa vedem.

Daca Steaua o scotea pe Sevilla era o minune. Asa se spunea inainte de a merge la Sevilla, dupa 2-0 pentru spanioli la Bucuresti. Sigur, dupa meci, daca Steaua se califica, toate meritele erau ale jucatorilor stelei, ar fi spus sefii. Au jucat foarte bine, au fost mai buni, bla, bla, bla... Nu mai era in niciun caz o minune.

Daca Dinamo pierde campionatul va fi o minune. Mesterii si zidarii de cluburi din Romania isi fac cruci pe la oficiale, sperand sa mai anime un pic campionatul ucis de Dinamo, in toamna. Dinamovistii isi fac si ei cruci, pentru ca Milan, Liverpool sau Valencia sa nu castige Champions League si sa intre direct in grupe. Rapidistii mai cred in minuni, jucatorii spun ca le fac. Nimeni nu va avea, insa, tupeul sa recunoasca. Vor spune la final doar : "Doamne, ce buni am fost! Ce bine am jucat!", daca vor castiga campionatul.
Sunt 14 puncte avans. Rapidul e singura care se agata de speranta. "Se mai poate" anunta Ganea, optimist din fire. Omul care a dus pe Dinamo pe primul loc, vrea acum sa-i fure locul. Numai ca la Rapid nu mai gaseste golul ca la Dinamo. Fentele lui Zicu si mingile aruncate in careu de Badoi nu sunt ca pasele lui Catalin Munteanu sau ca centrarile lui Pulhac. La cum joaca acum, ar fi o minune ca Ganea sa mai dea 16 goluri ca la Dinamo. Asta da minune!

Calculele se fac la milimetru. Rapidul tine cu Steaua, in meciul cu Dinamo, Dinamo tine cu Steaua in meciul cu Rapid, iar Steaua tine cu Dinamo in meciul cu Rapid. Clujul este scos din calcul. Strica peisajul granzilor. Si ce minune ar fi sa ajunga Clujul in Champions League! Locul 2 este, de fapt, batalia pentru primul loc. Toata lumea a vazut ca Dinamo joaca prost. Se impiedica. A aparut unda de speranta pentru ceilalti. "Painea de mancat" pe care dinamovistii au tinut-o pentru ei, dar care s-a dezghetat. Iarna prea calda a venit cu emotii pentru Dinamo.

Avea mare dreptate Turcu - Dinamo are acum 17 dusmani. Toti vor sa manace din painea dinamovistilor. Mai sunt putine etape. Parca prea putine, pentru ca Dinamo sa mai piarda primul loc.
Insa, doua infrangeri cu Steaua si Rapid scad diferenta.
Sa nu uitam ca Dinamo e capabila de minuni. Anul trecut avea 5 puncte avans in iarna si Steaua a fost campioana. Nimeni n-a spus ca a fost o minune. Poate doar in 2007, daca Dinamo va pierde titlul, Borcea, Badea, Turcu si restu vor spune, cu capul plecat, asta da minune! Sigur, dupa ce vor concedia antrenorul si mai bine de jumatate de echipa!

No comments: