Friday, May 18, 2007

AC Milan - Liverpool, finala Ligii Campionilor


Echipa italiană AC Milan va disputa în finala din 23 mai, meciul cu numărul 300 din istoria sa în Liga Campionilor, fiind al şaptelea club care ajunge la această cotă, după Barcelona, Real Madrid, Bayern, Inter şi Anderlecht.

Clubul din Milano a câştigat de 160 de meciuri şi a pierdut de 69 de ori, iar în cazul în care ar marca de două ori în finală vor fi a şasea echipă din istorie care a marcat 500 de goluri în Liga Campionilor. În toate meciurile jucate, AC Milan a primit 258 de goluri. Liverpool va disputa meciul cu numărul 267 în cupele europene, timp în care au câştigat 150 şi au pierdut 57, au marcat de 474 de ori şi au primit 210 goluri.

Calculând şi meciurile din preliminarii, Milan a jucat 14 partide în acest sezon, câştigând opt dintre ele, terminând la egalitate în trei, şi au pierdut alte trei meciuri. Au marcat de 21 de ori, au primit 10, terminând opt partide fără gol primit.

Milan a ajuns în sferturile de finală ale competiţiei în fiecare dintre ultimele şase sezoane. Gruparea italiană va disputa a unsprezecea finală de cupă europeană, cu una mai puţin decât recordul de 12 finale al lui Real Madrid, în timp ce Liverpool va juca a şaptea finală.

Golgheterul lui Milan este Andrei Şevceno, jucătorul lui Chelsea, care a marcat 35 de goluri, mai multe decât Filippo Inzagi, cu 26, şi Kaka, 21. Golgheterul lui Liverpool în cupele europene este Michael Owen, cu 21 de goluri, care în prezent evoluează la Newcastle. Următorii sunt Ian Rush, cu un gol mai puţin, şi căpitanul Steven Gerrard, cu doă goluri mai puţin. Brazilianul Kaka este singurul jucător care a marcat în finala din 2005 şi va juca şi în cea din acest sezon.

Oricare echipă va câştiga, va fi egalat recordul de 11 Cupe ale Campionilor/Ligi ale Camponilor câştigate de Spania, 11. Italia şi Anglia au câţtigat până în prezent câte 10 trofee. În cazul în care Liverpool va câştiga finala din acest sezon, Anglia va câştiga al 29-lea trofeu european din istorie, la fel ca şi Spania, în timp ce un trofeu pentru Milan va fi al 28-lea pentru cluburile italiene.

Finala Ligii Campionilor va avea loc la 23 mai, pe Stadionul Olimpic din Atena, între AC Milan şi Liverpool.

No comments: