Friday, May 18, 2007

Janos Kurko, noul presedinte al Federatiei Romane de Hochei


Fostul patron al campioanei Sport Club Miercurea Ciuc, Janos Kurko, a fost ales, vineri, noul preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG).

La alegeri au candidat Janos Kurko, Eduard Pană şi Marian Negoiţă. Cei 33 de membri cu drept de vot ai Adunării Generale a FRHG au decis ca Janos Kurko să fie noul preşedinte al Federaţiei. Kurko a primit 18 voturi, în timp ce Eduard Pană a primit doar 14. Fostul preşedinte, Marian Negoiţă, s-a retras chiar înainte de începerea scrutinului. Din cele 33 de voturi, unul a fost anulat.

Ianos Kurko are 36 de ani, nu a practicat niciodată hocheiul pe gheaţă, iar de şapte ani este implicat în acest sport. El are o avere estimata la 15-17 milioane USD

Janos Kurko, din Miercurea Ciuc, a fost pe locul doi intr-un clasament al celor mai competitivi tineri unguri, intocmit de revista "Magyar Hirlap". Este proprietarul societatii Sugas, cu magazine si spatii comerciale de 18.000 de metri patrati in Sfantu Gheorghe, si al complexului comercial Tulipan, din Miercurea Ciuc, iar in Ungaria este actionar al unei societati din domeniul imobiliar, cu aproximativ 15 milioane de dolari cifra de afaceri anul trecut. Janos Kurko a facut primii bani in Ungaria, unde a plecat in 1992 si a lucrat intr-o vulcanizare si un service auto. S-a intors in tara doi ani mai tarziu, si-a deschis un atelier propriu si a construit doua benzinarii, vandute apoi catre Petrom. Este pasionat de raliuri. Alearga pe circuite precum Imola, Monza sau Hochenheim in Mazda Super Cup si Porsche Super Cup.

No comments: