Tenisul intre Europa si America by Adina

Il caut din priviri pe Pavel si vad il el esenta tenisului: pasiune, incrancenare, talent. Visul unui european, fie ca e Edberg sau Nadal, e sa castige frumos. Americani au brevetat expresia "Numai numarul unu exista. Daca esti finalist, ai jucat degeaba". Noi, europenii vrem mai mult decat o cupa, vrem placerea de a juca si vrem aplauze, ca doar de-aia vin oamenii la teren... decenarea trofeului o vad la tv, din mai multe unghiuri.

Nu ca romanii ar reprezenta tenisul european, iar americanii- echipa care ne-a batut norocos in 2006 la San Diego, dar parca nici nu poti lasa de la tine cand vine vorba de subiectivitate. Si zic clar ca tenisul nostru e mai frumos decat al lor. Poate acest lucru vine si din mentalitatea de invingator cu care americanii parca se nasc sau din dorinta noastra ca europeni de a demonstra ca pe ce punem mana devine mai elegant, mai frumos si mai pasionant. Il exclud de aici pe Roger Federer care, cu toata zestrea europeana, arata orice pe teren, numai placerea pura de a juca tenis nu. Poate placerea pura de a castiga…Mi s-a intamplat de multe ori ca la meciurile de Grand Slam sa ma trezesc tinand cu oricine numai american sa nu fie. Snobism? N-as spune. Un tenisman american intra pe teren pentru a castiga, in vreme ce unul european vine sa lupte. Tenisul e in primul rand spectacol si nu curs de tehnica. Habar n-am care-i diferenta tehnica intre un stil sau altul. Nu stiu ce lovituri manuiesc mai cu spor americanii si ce le lipseste europenilor. Pentru ca, desi am inceput sa pricep mai mult din ce-i aia slice sau backhand sau topspin, nu le caut in meciuri. Caut incrancenarea din ochii unui Nadal si nu privirea sigura a unui Roddick. Caut racheta rupta a lui Pavel si nu o strangere de mana a fratilor Bryan la sfarsitul meciurilor. E o lupta intre ratiune si simtire. Si intre un meci jucat cu capul si unul jucat cu inima, il voi alege oricand pe cel din urma. Care va fi cel dintai.